toamna își scoate ruginiul
de sub frunze
natural
coșmarul oricărui om
conștient că numai trecerea timpului
i-a făcut toate astea
adevărat vă spun că nu va trece o zi fără să iubească
eu doar privesc de departe
lucid
cât îmi permit anii puțini și lipsiți de putere
în fiecare rugăciune
îi pomenesc vinovat că nu-mi plac
castanele coapte
untul de arahide
grăsimile nesaturate
eman un fel de răceală
indiferența are zona ei de confort
nu-mi place să vorbesc despre mine
mintea celor din jur înseamnă o imaginație a răului
în zilele bune
nu-mi puneau cătușe
nu mă scuipau
nu strigau trăiască regele
viața lăsa o urmă uriașă de singurătate
împrăștia un damf specific
pe unde trecea
sfărâma între degetele
de la picioare
fiară ieșită din oceanul străbătut de emoții
n-am știut niciodată să fac iubirea uitată
luna împărțea cărțile
în mâneca hainei
numai eu puteam ascunde cărbuni
de parcă niciodată n-au fost
frații și-au luat paharele și-au fugit
mama îmi șterge o lacrimă târzie
fiecare își apără dreptul vieții
tata nu avea ce să recunoască
deși îl arătam în continuare cu degetul
a murit convins că nu era vorba de el