Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puțină, nefirească
Și ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Și rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig și frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Și-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Și-n sânge ne încăierăm și basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei ști-mi...