luând bucăți din valea veșniciei

omul e hulpav, nesătul, avar, despărțind nedespărțitul
și uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteți Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-și vede îndumnezeirea-n felul său

armata sufletelor moarte

valuri, valuri, cerul și pământul se umplu de oșteni
e vestita armată a celor duși, plătită să străpungă întărirea zilei și-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia viețuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină și scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează viețuitoarele cu patru și două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric

nopțile valpurgiei

e atâta liniște încât poți auzi răsuflarea pământului
sufletele risipiților se ridică la ceruri, păpădii suflate
nebunia se cațără pe scara spaimelor târându-și trena sângerie
stelele-și îngână singure descântece iar luna-și țese ochiuri de sidef
e noaptea când cerurile și pământurile se deschid
aruncând poduri de trecere peste tăceri


diminețile mele perfecte

dimineața nu poate fi perfectă. diminețile sunt doar frumoase sau încruntate
nici omul nu e perfect decât atunci când uită de sine și uită de tot. sau când moare
perfect este copacul viu a cărui umbră nu caută unde să cadă
perfect este zborul a cărui urmă rămâne scrisă-n forma aripii
perfect e valul ce nu ostenește chiar dacă nu-l amenință umbra lunii
și mai ales, perfecțiunea se închide în acel moment
când te scalzi în lumină și respiri
atunci aerul ia forma unui sărut și te pătrunde.
simplu, normal și fără ostentație


despărțire

mâinile mele și-au luat lumea-n cap
au plecat și m-au lăsat. oricum mai mult stricau. dar ce-o să mă fac fără mâini?
chiar cred ele că nu mai e nimic de mângâiat pe lume,
știu ele că s-au terminat toate mătăniile și toate amintirile,
să te joci în nisip, să vânturi apa, să mângâi un sân, să te scarpini, să scrii
întotdeauna sunt bune la ceva mâinile. dacă le ai...
dacă nu, îți rămâne să-ți închipui
dar asta doare...