poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-08-26 | | luând bucăți din valea veșniciei omul e hulpav, nesătul, avar, despărțind nedespărțitul și uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers sunteți Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-și vede îndumnezeirea-n felul său armata sufletelor moarte valuri, valuri, cerul și pământul se umplu de oșteni e vestita armată a celor duși, plătită să străpungă întărirea zilei și-a luminii în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul urmează armia viețuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor ce spăla resturi de lumină și scoate la iveală noaptea apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile iar apoi urmează viețuitoarele cu patru și două picioare ce vor cerne lumina prin site de-întuneric nopțile valpurgiei e atâta liniște încât poți auzi răsuflarea pământului sufletele risipiților se ridică la ceruri, păpădii suflate nebunia se cațără pe scara spaimelor târându-și trena sângerie stelele-și îngână singure descântece iar luna-și țese ochiuri de sidef e noaptea când cerurile și pământurile se deschid aruncând poduri de trecere peste tăceri diminețile mele perfecte dimineața nu poate fi perfectă. diminețile sunt doar frumoase sau încruntate nici omul nu e perfect decât atunci când uită de sine și uită de tot. sau când moare perfect este copacul viu a cărui umbră nu caută unde să cadă perfect este zborul a cărui urmă rămâne scrisă-n forma aripii perfect e valul ce nu ostenește chiar dacă nu-l amenință umbra lunii și mai ales, perfecțiunea se închide în acel moment când te scalzi în lumină și respiri atunci aerul ia forma unui sărut și te pătrunde. simplu, normal și fără ostentație despărțire mâinile mele și-au luat lumea-n cap au plecat și m-au lăsat. oricum mai mult stricau. dar ce-o să mă fac fără mâini? chiar cred ele că nu mai e nimic de mângâiat pe lume, știu ele că s-au terminat toate mătăniile și toate amintirile, să te joci în nisip, să vânturi apa, să mângâi un sân, să te scarpini, să scrii întotdeauna sunt bune la ceva mâinile. dacă le ai... dacă nu, îți rămâne să-ți închipui dar asta doare...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate