Adeseori ni-i clipa cam perfidă
Şi cu oprobriu sec îi denigrăm cadenţa
Prin versuri invertite-n aguridă:
Să nu ne mai rănească existenţa!

Ea poate fi pasabilă în toate
Inextricabilă şi chiar şi furibundă,
De eÅŸti efeb ori dulcinee, poate,
Din urmă clipa vrea să mi te-ajungă.

De spaima ei devii efeminatul
Care în mâlul nemilos nu şti-va-înotul
Sau poate că escaladezi înaltul
Åži invincibil tu vei fi-ntru-totul!

Decât să-i rabzi înlăcrimat cinismul
Şi, ispitit precum un rob, să-i porţi pecetea
Mai bine luptă! Fii desăvârşitul
Ce cu un zâmbet nu-i va fi perechea!

Sau…pleacă tu, crâmpeie nemiloasă,
În hăuri de clepsidre, în luntrea lui Charon!
Nu mai risca destine! Du-te-acasă,
Învaţă ce-i un OM pe râul Acheron!

Dar nu-Å£i lua simbriile cu tine,
Ca pentru- un singur veac să-ngheţe Infinitul!
Măcar atât să ştiu: de-i rău, de-i bine
Ca în repaus să-mi aştept sfârşitul...