Între lumile noastre a crescut un zid,
și-am uitat cum se trece prin el,
simplu și elegant,
fără de urmă, fără de speranță.

Aș fi crescut, la fel de bine,
dintr-o floare sau dintr-un spin;
mi-ar fi fost de ajuns
o dimineață târzie sau un apus timpuriu.
Toate acestea, fără a lua în seamă
temperatura vreunei iubiri,
fără a măcina, în pustiu,
la moara târziului.

Cresc, la poalele zidului,
și umbrele noastre,
tremură în apus
ca înaintea unui sfârșit.

Sfârșitul meu,
depășirea zidului de amnezie.