Parinti

Pe oameni a-nceput sa-i doara
Cind au aflat ca trebuie sa moara
Si pare nefiresc asa deodata
Sa-ti pierzi o mama sau un tata

Oricit am fi de rai sau de cuminti
Ei sint pretutindeni ai lumii parinti
Ei sint mereu bandajul ce-l punem peste rana
Si oriunde am fi vocea lor ne cheama

Nici noi nu stim cit e de lunga ata
Sintem prea ocupati cu lumea si cu viata
Si parca ne miram de ce sa ma ascund
Ca iata vine o zi cind ei nu mai raspund

Stiam ca sint acolo—mereu la datorie
In timpul ce-a trecut si timpul ce-o sa vie
Ei sint precum o stinca—al lumii adapost
Ei sint sens in haos—si in mirare—rost.

Pamintule nu te-ai oprit…!? Chiar nu ti-a pasat
Cind ultima suflare la cer s-a ridicat…
Si voi, parinti, unde naiba tot plecati
De ne lasati pe noi fara de ei, de tati…

Oricit am fi de rai sau de cuminti
Inca ne cautam parintii acolo, printre sfinti
Noi sunam la usa—lumina se aprinde
Dar ce ciudat, nimeni nu ne mai deschide…!