alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este orașul
în care catedralele îmi zâmbesc

tăcerile s-au țesut în așteptări
inima se joacă dimineața cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le oprește nimeni
nu poate

cuprinde-mă în brațe
și nu mă lăsa să cad de pe acoperișuri
veacul acesta are țiglele ude
și pământul denivelat