în lipsa ta m-aş face duh
şi m-aş oferi vânturilor
ÅŸi apoi, cÇŽlÇŽrindu-le,
aş rǎtǎci pustiu prin vârf de munte şi deşert şi peste ape...
şi aş urla durerea mea neînţeleasǎ
nici de mintea mea anecoicÇŽ,
nici de inima mea uscatÇŽ.

în lipsa ta m-aş evapora în norii cerului,
de unde, apoi, sub greutatea dorului,
aş inunda pǎmântul într-un nou potop
de ape otrÇŽvite ÅŸi acide;
şi n-ar scǎpa fiinţǎ de mânia durerii mele!
m-aş scurge apoi în hǎul uitǎrii, în adâncuri,
acolo unde zace toatǎ tristeţea lumii.

în lipsa ta m-aş împrǎştia
în întunericul rece dintre stele
pânǎ nu va mai rǎmâne strop
din ceea ce am fost…
cǎci tu eşti verticala mea între cer şi pǎmânt
ÅŸi centrul meu!
ÅŸi fÇŽrÇŽ tine m-aÅŸ disipa spre marginile uitÇŽrii.