Îmi place sa joc cuvintele pe degete.
Să înot printre cuvinte cu dublu înțeles.
Să-mi exprim dezamăgirile, durerea, prin punctul ce îl pun pe i.
Iar prin virgula să clarific sensul și totodată să elimin ambiguitățile.
Viciul de care sunt vinovat, este acela de a fi un veșnic visător.
Deși uneori mi s-a spus ca sunt mai din “topor”
Să extrag frumosul din mocirla și sublimul din grotesc.
Să simt, pur și simplu ca iubesc timpul în care trăiesc.
Visez la o lume mai frumoasă, fără sărăcie și corupție.
O lume simplă, “musai” populată doar cu oameni modești și buni.
Sufletul omului devenind astfel mai puternic și frumos, prin simpla dăruire.
Opusul acestuia fiind omul meschin, a cărui răutate se vede pe chip, gesturi și în a sa privire.
De nenumărate ori mă întreb, este un păcat să fiu un continuu visător?
Sau în timpul acesta neologic, sunt doar un simplu trecător?
Prezentul sau viața aceasta, mă va transforma într-un jucător abil?
Sau totul va rămâne veșnic gargară ieftină, un “kitsch”mascat subtil.
Voi fi oare un jucător în lumea asta crudă, ce va avea vreodată ceva util de zis?
Asa cum diamantul devine mai prețios de abia după ce a fost șlefuit.
Greul se depășește doar prin perseverenta și nimic în viața nu se obține gratuit.
Nu trebuie sa renunțăm la lupta, atunci când drepturi fundamentale ne sunt lezate.
Ideea de baza fiind votul, prin care putem pedepsi politicienii pentru a lor mârșave fapte.