”Salonul” este vânăt, vineți condamnații...

Pedeapsa-i scrisă mare pe foi de observații
Și caligrafiată, alăturea stă boala.
5 ani, 8 ani sau 10 se-nșiră-n toată sala,
”munci silnice” iși varsă plămânii-n scuipătoare,
o ”temniță grea” coace zemoase plăgi murdare,
un preventiv scâncește, vietașii îl înjură.
Furiș, mohoarca-i scoasă de sub salteaua sură
și fumul se îngroașă ca tusea deopotrivă,
în duh de nădușeală, de iod și de salivă.

Strâmbi, când se-ntorc în paturi, bolnavilor le pare
că tot aud un zangăt de lanțuri la picioare;
când urcă termometrul, în geamăt de vedenii,
văd, parcă, îmbrâncindu-i în dubă, gardienii...
Ssst! domnii medici intră în sălile de-alături,
chiștocurile, supte sălbatic, fug sub pături,
surd mormăind se pleacă severele halate,
peste puroaie scurse și cărnuri îngălate;
bolovanii-și sug obrazul, gem lung și fiecare
în vorbe stinse spune că-l doare rău și moare
și toți tușesc ori scuipă, cu spaime de jivine,
”don doftor”să nu creadă că s-au făcut mai bine.

Solemn, ”vizita” trece în secții mai departe
țigările pitite ies din saltele sparte,
și scofâlciți de foame, hoții lihniți așteaptă
să li se-mpartă pâinea cleioasă și necoaptă...

II

Seara vin gardienii, scriind în condici grave
”ieșiții” și ”prezenții” osândelor bolnave,
și pun la ușă drugi, năpraznice zăvoare.

Saloanele cu febre par niște cuști cu fiare.

Atunci apar din mâneci vechi cărți de joc jegoase,
Plămânii trag plugare și glume ticăloase,
bolnavii ies din paturi, tiptil, ca din bârloage,
se strâng și râd în grupuri diforme și oloage,
beți de-amintiri scârnave și șoapte-ntărâtate
despre bătăi, sau despre muieri încălecate...

Unii-ncleștează pumnii și stau așa, scrâșnind,
alții fac socoteala pe degete, cu jind,
cât mai e oare până duminică, să vină
la vorbitor nevasta, cu ceapă și slănină...

Barbutul zvârle zaruri și-njurături pe jos,-
și când iși stinge becul obrazul ofticos
târziu, câte-o nălucă tot bâjbâie, pe vine,
să fure pâine-ascunsă sub pernele vecine,
sub pături, hoții tineri se masturbează-n friguri,
și visul – rău de flăcări – se varsă peste diguri...

Fetid și putred, somnul miroase-a pansamente,
dar pernele vibrează, prin aripi transparente,
și, unul după altul, nemernicele paturi
fug pe fereastr-afară, în lacrimi și oftaturi,
și-n noapte zboară-acasă, la țânci și la neveste,
plutind peste arcada miresmelor celeste.