trupul mi-e o boltă cu fiori de nufăr
în adâncul meu dialoghează stele
mă învață să sper ca să nu sufăr
când rătăcesc prin lume gândurile mele.

sclipiri de smarald cresc în ochii plânși
am pierdut prieteni moartea i-a luat
poeți ai speranței la cenacluri strânși
cu sufletul de doină și versul minunat.

am lăsat în urmă toți anii mei
câți au mai rămas o să vină pe rând
cu parfum de trandafiri cu arome de tei
îi aștept să treacă prin mine cântând.

melosul arborilor răsună pe alei
nostalgia verde îmi transferă în gând.