Abia zărindă-i clipa, miez ce-nfașă
În triste-a sângelui priviri mioape
În încă alergarea vieții ape
Purtăm mormântul propriu sub cămașă.

Pe când sărutul este pe aproape
Femeie, șoapta ta e uriașă
A taine-n diamant enoriașă
Cu ruga-n întrebare ce încape.

Bârfindu-ne cu mâine racla seara,
Cu megieșii de eternități,
Adâncuri are umbra, statuara...

Din brâu tu frunza pân' la glezne dă-ți
Spre-amor, apoi să ne cuprindă ceara
Vândută în icoană... Stih mi-arăți...