poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-05-06 | |
din volumul, în pregătire ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”
1. Nu-i timp să zac, căci moartea, după mine, Să-mi iau un cal, să plec, de-aici, oleacă... Din prispa fetei, tare mi-e zurlie: Ia apă, c-un picior desculț în spine, Să i le ung, pe pajiște să zacă, Când o dezmierd și-i spun a mea să fie; Pământul, da, e plin, cum se cuvine, Și de ștergare, Și o să beau din apa ei săracă; De stăruiesc, ca să despoi frunzarul, În pieptul vechi, să-ți vâru` ani de lapte! Să-l țin pe tata, să-l îmbăt în floare, Petalele-aprinse, ca și jarul, Culege-oi macul vremilor răscoapte... La bătrânețe leac, să fie, oare? A-bătrânit tătuța, ăst ”amarul”! Sculptez trudirea fiului, în fapte, Spre floarea, dintr-un lan de vindecare! Eu țiu la tata, viața să mi-l ție! 2. Așteaptă tata, să-i redea sfiala, De tânăr verde, și de-a prinde-n nadă, Te mângâi iarăși, draga mea beteagă Mi-aduc aminte, parcă Shakuntala: Pierdut era inelul de zăpadă, Un voal care-o-acoperea, întreagă, Stiloul meu e bont, și din cerneala Care s-a scurs, n-a mai rămas vreo roadă Să-mi spuie, ești rănită, ești întreagă... Ori cum se spală vârsta de zăpadă? Ori dorul, frica? Faptul că te las? Cum să-i redau la tata, astăzi, anii? 3. Iubite tată, ceri, spre tinerețe? Să nu se mai oprească, când e vreme? O să purced să caut floarea-vie Și plec, dar o să-i dau fetei binețe, Un sân ca o frăguță, flori și geme, În părul ei tomnatic, mă îmbie... Eu doar oleacă merg înspre fânețe E mândra, mă cufund în crizanteme, Să îi găsesc din pielea-i aurie; Eu doar oleacă mărg spre frumusețe O suliță de rai a prins să cheme, S-o țiu de dragă, ca să-mi placă mie. Ileana, lângă locul cu măsuță Să-i deapăn vis cu păsări ce păstrează Într-a`-lor aripi lumea-întredeschisă Iar peste ziua ei măruntă, de fătuță Trecea un înger dalb ce-i pus de pază Însă acum dorința se-împlinisă Pe plai miroase-a fân și a frăguțe Sau, între piersici, cine să-i mai vază... ”Treb`ie să plec...”, pe sânul ei, îi zise. ”Mi-e teamă, crizantemele lui Truță Nu-s semn de pribegit, ci-s ochi să cază.” Pe sânul ei, bărbatul înflorise... Și peste părul ei de țărăncuță Trecea un înger mic ce-i pus de pază Încă de când femeia se-împlinise. 4. Învins-am timpul, trece-ocol de stele, Un șarpe-i vremea, poți să o prefaci În unduiri, și ți-o păzește luna O altă vreme, dacă vrei cu miele, Poveri să porți, războaiele de traci... Ce îți e dat, greoaie săptămâna, De ghionoaie, ori de duhuri rele, și, peste toate, Floarea dintre maci dacă-o culegi, poți cere Fetei mâna și n-o să mori vreodată, tinerele... te costă totul, plata să o faci! Așa (și la sfârșit), s-alege grâna, dar cum e soarta, apele ei grele... (...) Și timpu` l-am învins, cu buzduganul, Dar vremea n-am putut-o îmbrânci Aceeași vreme, luna ți-o îndeamnă Ce curios e, Doamne, timpul, anul Ca pâinea ce-o-împărțim, prin brutării... Pe mâini țin floarea, pân` la rege,-n toamnă Ce dor de maci, și ce ciudat aleanul, De vârsta, nu mai poate răsări... Doar floarea de la mac așa înseamnă 5. Că vârsta tatei se va dezgoli ca pomul Din care n-are voie să mai muște nimeni Acasă am o fată și mi-e dragă Pe-o apă o să-i cresc culcuș, ca omul, Care pe mare ține-o barcă,-asemeni, Să stau, de viu, în carnea ei întreagă Să o iubesc, iubește-mă ca-n domul Copacului, pe care-ai vrea să-l semeni Să zac, de viu, în carnea ta întreagă. Și să mai uit de ghionoaia, gnomul, Pădurea cea cu flori, giganții gemeni, Sărarul, omul-pește și-o zănoagă... Pe care le-am văzut... (...) 6. Livada unde-aflat-am, parcă, Pomul Și Floarea nemuririi, s-o-asemeni Celei mai sfinte taine, ce se leagă... Cum trec și toamne, veri și iarna-i dusă... Pe drumuri, vremea e, demult, apusă... Spălat, în ploaie, cine-i mai duioasă? E mândra mea, dar cine e femeia? Doar am zărit-o, m-am zbătut cu firea, Păianjen pentru scumpa mea de-acasă Îmi simt obrajii supți, lagrima méa, Între nebunii ochi îmi țiu pornirea Cum stă-între maci, e dulce și frumoasă, Și goală de își ține corpul cheia Piciorul..., pe sub maci, e primenirea Pe ea, mai curg petale, nu mă lasă... O cheamă somnul și ar vrea scânteia Și scalda-n brațe și în adormirea Pătucului de maci... Spălați-o cu petale, -îmbrăcăminte Pentru aceea care, tânără, se minte! Să o ating, să nu pot merge, încă, Să-i spun, că trupul meu e, pururi, stâncă? De visuri de zăpadă curioasă... Ia să culeg eu macul dintre sâni! (...) 7. Mireasmă de gutui și plăcintuță Apoi stârnirea nunții babei Dochii O prea măruntă fată, în decembre, Catrința ei, și cal la săniuță, Un cer de neauă, vreau doar glasul popii Îngheț și-s mort pe ăste sorți imberbe Ileana! ... Cum curge bătrânețea peste mine... S-o port departe, dulce potecuță, Când, pe muiere, maci cădeau, de rochii, Acoperind-o toate peste membre; E frig și doare, parcă,-n cămăruță, Mă caută Ileana, iar, cu ochii... Sau poate-i iarnă, poate e septembre... Și niciun timp nu-i rază!, iar, albuță... Dară ce văd, cum pasul meu se țeasă, Pe dânsa, - dumicat de flori, Ileana! Cu ie albă, prospețimi din floare, Îmi simt tot boiul greu, teșit la oasă, Îmi strâng, cu chinul, pleoapele și geana Să dorm... ca mierea-n plosca de-adăpare, Simt pielea de pe carne, nu mă lasă, Și mă gândesc la Coturbaș, vădana Și mă gândesc la osul care-mi moare; În viață, duci iar macul, dar te-apasă Și-îmbătrânești și ți se zbate geana; Ajungi acasă mort-bătrân, cu dare; Iubeam o dulce fată Ca un fulg. Nu cer iluzii, vreau doar glasul popii Să ne unească-odată Dumnezeu! Și bătrânețea scoasă de pe mine, nu-i vina! Măceșii se deschid ca și o carte, Și nemurirea poți, în tini,-să semeni Ea, bătrânețea, de prin maci, dezleagă... Să o duc tatei, viața presupusă... Și el o vrea. (...) 8. De înserarea frunzelor complică, Mai frig să fie-n carne, să ți-o port; La tini pe coapsă, haina mea de mire, În vișini să te țin, să-ți fie frică, Să te spoiesc, cu gura mea, în cort În carnea mea, să-ți dau acoperire Să nu încapă rău în nicio `spică Din vina sorții-împiedicată-n sort Tu poartă coșul, spală,-n râuri, lumea, Să dorm, Ileana, nu voiesc nimică; Sub frunză te sărut, în tine hram; Să îi dau macul tatei, nemurire Optusprezece daruri pentru frică Că nimeni n-o să-l afle-n moarte, neam, Nemuritor, dar nu se cade-n fire Să dorm, Lenuță, pare-mi-se-mi pică o pară mult prea grea, la ea în ram... ce simplă e a morții fericire... ce? plâng-oare perele, de cad pe jos? Iubește-mă Ileana, prea frumos! Odată am visat de-o Dumnezeie, Și nu muream, decât să o cunosc; Trăia cu macii grei, atât de tristă... Trebia ca tatei zvonul să i-l ieie! Și părul ei mai mirosea a mosc... Mi-a dat la despărțire o batistă... Tu iartă, Ilenuța, de femeie Că oasele, în tine,-mi recunosc Îmi spun porumbii, prinși de o batistă, Tu iartă, Leana mea, în veșnic dor Și să dormim pe aripile lor. (...) 9. Păstrează-mi mie, tată, Nunta Mare Că o să mor, îmbătrânit, de-aseară, Și câinii latră, floarea simte bai Și mai ales în zi de sărbătoare S-o uzi S-o legeni... Dar tată, iartă-mi scoabe de picioare Din mine bătrânețea, văd, răsară Îți înflorește-n inimă, sub strai Iubite tată, ține floarea rară! ... Și plâng și-acum, în visul alb, cuiva. Nu plânge, scumpa lumii, o furtună De maci ai somnului m-au tras în hău Că te-am iubit, trădat-am, ca barbarii Chiar macii verii, roșii-ieri, să spună, De despuiat-am floarea, tăntălău Dară te-am vrut să-mi vii cu lăutarii! Tu spune-i, tată, că în ceruri tună, Se spală iadul cu săpun de său Zăpada iasă-n drum, cu cărturarii! Pe fața-i udă, eu așez cunună, Pe plânsul ei așez un strai de tei, Găsit-am pâini din coșul cel mai tare, Așa era domnița mea nebună... Un drum de rană, de la papucei Să spuie stelele, acum, cântare, S-o dezvelească-n stele și în lună, Iar eu să trec, plângând, din lumea ei; 10. Așa eram eu - tânăr, cu izvoare de cai de aur și povești de-argint... Ei m-au făcut fecior de înfrânare Sub mine, numai tină, apă mare, Și-o nuntă șade-n țarcul plin de miei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate