biserici triste-n haos ni se-arată
din hăul rugăciunilor bețive
ebrietate-n lumânări naive
pe-altarul cărnii, raiului erată.

mă șterg la gură de-alte-n ceas motive
și-n clipa ce aleargă, înserată,
spre dimineață-n duh, din lut a plată
zidim pe sânge patimi lenitive.

tăceri ne țes în vise taina-n straie
căzând în liniște ca într-un morb
dar chinul existenței ne-ncovoaie.

din strigăt de ființă-n cuget orb
la Dumnezeu, în sacra lui odaie
nu ne e stih, nimicuri gândul sorb...