Icoane vechi, amestec de smerenie și exuberanță,
Mai trec și azi prin fața lor,
Nu mă scrutați dojenitor,
Ferestre de lumină și speranță!

Spre ce palate-adânci privirii vă deschideți?
Ce fețe sfinte se-arată la pervaz?
Splendoarea voastră mie mai bine o închideți,
Nu sunt de harul vostru și mila voastră breaz.

Căci am râvnit la idoli, religii – miriade
(Profetul meu fiind Mircea Eliade),
Și-n vise volburoase sau gânduri cu păcat
În templele păgâne ades am înnoptat.

Dar vreau să știți, icoane luminoase,
Că-n ciuda cestor lucruri vă regăsesc frumoase.
De-amarul vieții, dorul de casă m-a răzbit,
Spre voi mă-ntorc ca fiul în lume rătăcit.

Spre Iosif și Maria și pruncul lor Iisus,
Spre-o stea care mă poartă spre est dinspre apus,
Dar nu ca mag, ci vameș pe-o țară de păcate,
Icoane vechi, tăcute, iertați-le pe toate...