Uneori dragostea are forma unui pantof
Care te lovește din senin.
Te întrebi de unde a venit
Și îți place că te doare.
De ce ?
Pentru că toți pomii au flori
Și toți îndrăgostiții au speranțe.
Nevoile nu au nume și singurul salut
E un sărut.
Aștepți, pașii ei au un sunet stelar,
Parcă de fiecare dată o vrei mai aproape,
Inima devine o garsonieră neîncăpătoare
Fără lift, fără geam.
Tu vezi doar cerul de dincolo de nori
Și aștepți...
O secundă poate părea o pedeapsă,
Fulgere apar și din senin,
Fericirea e cu taxă inversă
Dar tu nu vrei să cumperi...
Acum, stai pe bancă și ești sigur
Că toți au iubit măcar o dată.
Undeva, un pantof așteaptă
Să găsească momentul potrivit...