poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-10 | |
Pe druidul orb Keranon l-au adus, de braț purtat,
Din împărătescul ordin, sub escortă la palat. Faima lui se răspândise din pădurile străbune Ale Galiei, slăvindu-l ca izvor de-nțelepciune. Se spunea că orice arbor după umbră îl ghicește Când în zilele de vară dedesubtu-i se lungește, Ba chiar semnele Fortunei ar putea să le explice, Căci e cititor în umbre, cu-nzestrări de aruspice. „Adevăr e ce se spune?“ zise Cezar uluit, De bătrânul cu lungi plete ce zăcea pipernicit La picioarele-i, stârnindu-i mai degrabă îndurare. Ci druidul îi răspunse cu senină împăcare: „M-am născut fără vedere – a naturii este vina, Pentru mine mai reală este umbra ca lumina, Căci lumina nu-mi oferă nadă ochiului uscat, Umbra însă mă ferește de zăduful blestemat, Iar necazul viețuirii sub a zilelor dogoare Mi-l alungă mângâioasă, cu o tandră sărutare. Astfel petrecând la sânu-i clipe dulci, de voluptate, Am ajuns umbrele lumii să le recunosc pe toate: Umbra nucilor i-adâncă, ca o cufundare-n ape, Cea a frasinilor – aspră, de neînțeles aproape, A stejarilor – înaltă, picurată fiind de sus, Umbra mărului – timidă, ca un gând mereu nespus, Umbra plopului te suie pe fuioru-i către cer, A castanului se pierde diafană în eter, Umbra teiului e plină de miresme tremurate, A arinului e rară și cu pete strecurate, Cea a viilor e pură ca un vin îmbătător, Iar a socului e mierea de la masa zeilor. Umbra oamenilor însă e de plantă fără sol, Dezlipită de natură și ți-o spun fără ocol Că în van pe fața lumii lunecă și rătăcește, Căci pe nimeni nu desfată și pe nimeni mântuiește. Lasă-ți umbra ta să cadă peste mine, împărate, Și-ți voi desluși destinul, viitorul cu dreptate, Căci eu știu a da citire lucrurilor care sunt Rânduite unei umbre călătoare pe pământ!“ Cezar auzindu-i vorba se ridică de pe tron, Încadrat de două straje la mărețul său balcon, Și sub vâlvătaia serii își așterne umbră dreaptă, Ca o mantie căzută curge treaptă după treaptă Peste scările de marmor, până jos, în curtea mare. Tremurând simțea druidul neguroasa-i apăsare. „Vei muri curând, prezise, din ambiție trădat De un om ce cu credință ca o umbră te-a urmat.“
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate