poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-10 | |
Se spune c-a fost cândva, într-o țară depărtată,
Vasilisc cu traiul singur și privirea blestemată, Sub ai cărui ochi năprasnici, totul împietrea pe veci, Astfel că, în orice clipă, el vedea doar lespezi reci Și o lume ferecată în cristale adormite: Din cer făurea o grotă, dintr-o ploaie – stalactite, Din castele somptuoase – mușuroaie cariate, Și cariatide slute din fecioare preacurate, Iar din soare – discul neted ce-l asvârle discobolul, Iată ce făcea privirea-i, fără a-i cunoaște rolul, Fără-a ști că ochii înșiși pentru toate poartă vină, Mult s-ar fi mâhnit să afle că-i în beznă, nu-n lumină, Căci de fapt iubea frumosul și-avea suflet de artist: „Cum să cred în mântuire, când în juru-mi totu-i trist? Totu-i piatră, da!“ își zise. „Și moloz și zidărie! Unde este al lor Meșter? Se mai află în trezie?“ A chemat atunci la sine pe un înger fără corp, Ce-n privire nu-i apare, ca lumina în ochi orb, Iară îngerul îi spuse: „Ia și cată înăuntru-ți! Dacă universu-i rece, este semn că-n tine însuți S-a ascuns a lui suflare! Cearcă-acolo de-o găsește! Doar cunoașterea de sine e cea care mântuiește!” Și-a plecat îngeru-n stele, a rămas doar vasiliscul, Cântărind a lui cuvinte, ciocănindu-le cu pliscul, Sensul căutând să-l scoată din ciudata glăsuire, Rătăcea căzut pe gânduri prin pădurea de menhire, Și, precum cameleonul, ochii-n sine își întoarse Ca să vadă ce natura din trufie-i refuzase. În piept roș atunci găsit-a inima, plămânii gemeni, Pentr-o clipă, căci pe dată s-au și prefăcut în cremeni, Și-mpietrit de-a sa privire, mort rămas-a vasilisc, Mântuirea-i fiind deci stânca ce de-a pururi l-a închis.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate