îți erau tot mai numeroase cântecele
parcă fiecare păticică din tine devenise o lebădă
murirea lor era galopul calului fără picioare
mă cunoșteai dintr-o existență oarecare
privitoare la cerul străpuns de pisc
din senin curgea sânge albastru
ca de la regi neîncoronați și curgea apă de moarte...
îți era gura străpunsă de ac de albină
găsise acolo dulceața vorbelor fără vicleșug de ființă
frica era o simplă notație a întunericului

&

licențiat la "Școala de nebuni"
felcerul îmi găsise fractură de orizont
cică priveam vertical zarea
la intersecția dintre uman cu strada de îngeri
în unicul sens de înot pe zbor
acasă la demiurg
prăjeai fasole în untură de oameni