Motto :

”Nenorocitule, tu crezi că poți să-mi smulgi din umăr brațul drept?

E mama mea care m-a condamnat la moarte!”

Încet își întinge degetele de fildeș

Bătrînul schivnic, în floarea de colț...

Din ea se înalță albastru fum de tămîie

Și cade o ploaie cernită prin bolți.

Nu, nu sunt eu, dar cine cîntă

Cu glasul zdrobit peste zodia de-argint?

Cu glas ventriloc, cu voce de sfîntă,

Cu-n pic de mercur peste măsura de-absint?

Dar cine-ar spune oare-nfiorat

Că nu las eu tot ce-i mai bun în mine?

Se va prelinge neutrinul curentat

Către mai bune continente, ori caline.

Și de va fi să-not sincron,

Cu pulberea neliniștii aură,

Și fuga iepurelui e doar oximoron,

Căci sîngele din rana lui se scurge-n gură.

Și iar mereu, mereu îndeamnă

Căci nici măcar nu curge pașnic

Ca totul tot să fie luat în seamă

Și într-un fel să sune strașnic.

Așa e, doar v-am păcălit

Nu, nu-s poet, sunt cel mai mare,

Sunt cel mai mare exhibiționist!