în vaza de aramă cu încrustații simetrice
trăieşte laleaua mea galbenă
de care m-am îndrăgostit începând de ieri
o privesc pe furiş când nu e atentă
îi admir petalele tulpina frunzele
postura princiară tot timpul laleaua mea
tace m-am temut să nu o fi supărat cu ceva
dar mi-a dat de înțeles că nu este cazul
eu însă îmi fac griji de aceea
mi-am luat inima în dinți şi i-am scris
o scrisoare pe care i-o voi citi astă seară
(nu sunt sigură că ea poate citi și nici
nu i-aş pretinde aşa ceva)
prin care îi voi cere iertare
pentru orice gest sau cuvânt nepotrivit
pe care din nesăbuință doar
e posibil să-l fi făcut ori rostit
apoi îi voi mărturisi dragostea mea platonică
şi fără de speranță pentru că
iubirea dintre un om şi o floare este un delict
atât de înspăimântător încât ceilalți
ne-ar privi cu oroare cu dispreț cu milă
ceea ce ar fi de nesuportat pentru amândouă
dar mai ales pentru mine care ştiu
că mila oamenilor este cea mai perfidă otravă
care îți poate fi inoculată în sânge
de aceea ne vom păstra sentimentele ascunse
de ochi străini pentru tot restul zilelor noastre
adică una sau două sau chiar trei dacă
dumnezeu va fi îngăduitor