poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-02-06 | |
Nu-i ușor să desprinzi pojghița de real de pe trupul cuvintelor,
cum nici în roșul târziu al unui mac să te-ngropi, până înserarea îi soarbe tot sângeriul de foc. În neliniști rătăcește un conținut fără noimă și fără trecut, timp în care te-mbeți de-aroma unui ceai din rădăcină de dor. Și visezi așa, până se-ntoarce și visul pe partea cealaltă. Ești scrupulos, nu-l trezești, nu cumva să-l apuce dorul de viață, să trăiască în locul tău, iar tu să te pierzi în miezul realității, după ce-ai spart pojghița, și cuvintele să se uite la tine cu mirare fățișă. Și te privesc, te privesc, de parcă te-ar vedea pentru ultima dată. Le frângi mirarea cu un gest din peniță. O formă le dai, o teacă din care n-ar putea să rănească pe nimeni. (Și-apoi - știi și tu - nu-i ușor să închizi cuvintele lăsându-le doar să rezoneze din bătăi de clopot, cu fâlfâit ușor, prin care să învingă cerbicia metalului, oboseala din inimi, îndepărtarea lentă de poezia târziului.) Nici nu ți-ai terminat ceaiul, și ți s-a făcut atâta dor de ceva sau de-altceva, nici tu nu știi ce anume a mișcat rotițele sensului, de-a pus la treabă întreg angrenajul, cu toate semnele pe care le-ai strâns în interogații sfârșite. Îți vine să strigi toate sunetele părăsite, dar le lași să-și poarte singure de grijă, din pustiu s-or întoarce mai vii decât macii sorbiți de-nserare. Lași un semn peste lucruri, un semn ca o pată adânc vorbitoare. Te-nserezi liniștit, aproape de cuvânt, mult mai departe de lucruri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate