In memoriam Montez, 1830

De când, aproape mic, din țarc pe loc
năvălea, doar ochi și-urechi, din zbor
cu sfidarea dinspre picador
înfruntând săgeți ca într-un joc,

mult crescut-a aprigă făptură –
iată: în ce-ngrămădire grea
dintr-o de demult și neagră ură,
și cu capul, ca un pumn, cumva

strâns, nemaijucându-se nicicum,
nu: ci sulițele-nsângerate
ridicând, cu coarnele lăsate,
de vecii potrivnic Lui ce-acum,

îmbrăcat în aur și mătase
mov-trandafirie, brusc se-ntoarce,
ca pe-un roi de-albine-acum să lase
pe sub braț în gol să se descarce

năucitul, – pe când iar, ușoară,
se ridică larg privirea-i caldă
și de parcă cercu-acela-afară
din luciri și beznă-ar stă să scape
și din goalele bătăi de pleoape,

și pe urmă, fără dușmănie,
fără grabă, parcă-n lenevie
în imens talaz ce se prăvale
peste lovitura-atât de moale
blând aproape spada el și-o scaldă.


Traducere Mihail Nemeș