Ce-albastru este acuma cerul
și ce lumină se ascunde-n zare;
astazi, ascult doar gerul
și frunzele ce cad peste cărare.
Se-ngână rămășițele de toamnă
cu jocul iernii, zgribulit
și eu privesc către o damă,
ce pasu-i este tot grăbit.
Mă resemnez în așteptare
la timpuri cu minuni sub vâsc
și luminițe pâlpâind în depărtare
pe sub o lună ca un disc.
Visez cu ochii larg deschiși
prin orizontul lumilor închise,
căci aliații sunt închiși
în umbra ușilor deschise.
Eu nu mai sper că s-or întoarce,
că sunt plecat de lângă ei,
în viața care veșnic toarce
un rotocol plin de idei.
Cărarea vieții se răsfrânge
peste al frunții, veșnic, nimb,
iar ochiul limpede îmi plânge
și alinarea e în timp.

Roșu... 17 decembrie 2018