acum
a rămas această fâșie de timp –
deasupra, umbra mea de viață
dedesupt, o viață de umbre
ducându-și lupta cu tot ce sunt.
cineva le ține în lanț
și-asmute câte una
când brațele îmi sunt mai slabe,
rănile mai adânci și vremea potrivită
pentru lovituri ce trec din sânge
în duh.
nu mai vreau daruri ale nimicului,
balsam de foc, leac băbesc de minți furate
în jocuri de oglinzi,
nu mai vreau daruri
precum acelea zămislite
în dărnicia vânătorului –
frânghii, țepușe, fier și cuie
pentru prea strânse-mbrățișări ale durerii.

a rămas
acum
această fâșie de timp,
o poartă strâmtă în capăt,
o sită cu ochiuri mici
de tot.