Fiece clipă din copilărie,
Pe-un mal de flori am petrecut,
Prin soare făr' de pălărie,
Viață repede-ai trecut.

Rumegam adesea la tartine
Și nu erai cu mine-aici
Să vezi pășunile divine,
Prin care pasul să-l aplici.

Eram doar eu și doi bunici,
Cu furca fânul întorceau,
Iar gri-albastre rândunici
Plângeau încet când îi vedeau.

Mă iubeau ca pe carnea lor,
Toată munca-mi reprimând,
Iar eu priveam de la izvor,
Tot năduful, făr' de gând.

"Bunică scumpă îți aduc
Apă rece din cărări înguste,
Ce stă-n ulcior de lut caduc,
Să-ți bei amarul de lăcuste. ''

Și ea, înger în carne de om,
Mă privea cu suferință-n ochi,
Iar cu cireșe coapte dintr-un pom
Îmi mulțumea făr' de deochi.

Bunica mea de ieri, de azi,
Te-ai dus tu, pe cărări înguste
Și prin ceruri-nalte făr' de brazi,
Sufletul tău Raiul să-l deguste.

Căci copilăria mea s-a încheiat
Când lacrimile vieții de pe-obraji s-au stins,
Ale ființei blânde ce-am sperat
Să pot vedea, până ce anii m-ar fi nins.