Mai urci din când în când, ca o lumină,
adânc și verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
când mă renaști în fantezia plină.

Și-mi sorb din tine slova și vâltoarea,
și-mi sorb din ochiul tău, curat izvor,
susur de picur și mierea din amor,
de-mi cântă lira ce-ți glasuiește zarea.

Prin tine versuiesc fantasmul vieții
și calc pe-adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineții,

din pieptul tău inspir focul azur.
Cuvintele-ți sărut prin dansul ceții,
Când glăsuiește-n mine al tău contur!