poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-01-02 | |
În trupul meu, lutul se ivește mai limpede în gânduri
înaintea Lui Dumnezeu, ca o față ce și-a făcut cărare între oameni, din copilărie până la moarte. Îl poți cunoaște atât de mult pe cât sufletul tău și-a aprins lumina din miezul lacrimilor. În timp ce mă apropii de Tine, buzele mele sunt pecetluite cu solzi de nisip, ca un fel de alungare din lume, să închid mormintele, să nu mai intre nimeni, nici cei răniți, nici cei singuri, când se adună în jurul luminii ca omizile de mătase în adâncirea cea de pe urmă. Și noi ne adunăm și ne strângem dragostea de care ne-am sprijinit ninsorile vieții. Pe unde am umblat ca niște roiuri însetate de vară, n-am primit nicio odihnă. Niciun loc de reazem doar în cuvântul Tău, mai viu decât viața așezată între scândurile timpului. Dar eu nu Te pot duce în timp ce noaptea cade căci ești prea sus, iar aripile mele nu s-au scuturat încă de tot pământul n-au putere să arunce țărâna în groapă și să-și despartă iubirea de singurătate, s-o aleagă din mijlocul ei, atunci când vine furtuna și păpădiile coapte rămân dezgolite. Și-mi simt sufletul cum se răspândește mai puternic decât moartea, mai puternic decât întunericul în care nimicul a rămas ultimul de rostit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate