erau brațele lui. și eu mă simțeam în siguranță. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
și împreună descopeream lumea miraculoasă a poveștilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el știa unde este palatul Zânei Zorilor și pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenușăreasa să scuture cenușiul zilelor morocănoase
și tot el mi-l arăta pe prințul cel bubos ce-și orăcăia nedreptatea
florile creșteau din poveștile lui mai curate și mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului și locul fiecarui lucru
buzele lui nu știau povestea lui „te iubesc”
dar din inima lui picura balsam
și căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
și împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
și întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristețea uitării