poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-12-15 | | Ascult vântul cum piaptănă pomii ca pe niște copii ciufuliți, și mi-e dor de sălciile noastre stinghere de pe malul pârâului cu apă puțină, de orele după amiezelor noastre tulburate de măcăitul rațelor albe. Stăteam pe două pietroaie din cremene lustruite de ape, de trecerea vremii. Ochii mei erau triști, ochii tăi erau plânși. Ne priveam pierduți, ca doi orbi în biserică într-o noapte de denii. Trenul tău pleca mâine dimineață, trenul meu încă nu sosise, dar știam amândoi: N-o să ne mai întâlnim niciodată. Viața ne va rotunji, ne va lustrui, și ne vom rostogoli pe cărările ei cu semnele de circulație stricate. Sălciile noastre stinghere vor unbri alți ochi, alte priviri, pietrele noastre din cremene, lustruite de ape, de trecerea vremii, rațele albe, vor fi martorele altor despărțiri, și doar aducerea aminte și vântul serii, undeva departe, departe, vor dăinui.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate