Văd porumbeii din San Marco iară:
Piața-i calmă, ziua doarme-n jur.
În blânda ei răcoare cântu-mi zboară
Ca stolurile lor zburând spre-azur –
O, de-ar veni la loc,
Să le mai prind o rimă-n aripioară
– norocul meu! Noroc!

Tu, scut ceresc, albastru, de mătasă,
Plutind tăcut peste-un pestriț decor,
Pe care-l pizmuiesc, mi-e drag, m-apasă...
I-aș bea – vă jur – tot sufletul cu dor!
Apoi l-aș da la loc?
Nu, să tăcem, priveliște aleasă!
– norocul meu! Noroc!

Tu, strașnic turn, ca leii plini de viață
Victorios și mândru meterez!
Adâncu-ți zvon îl risipești în piață –:
Ești oare-al său accent aigu francez?
De-aș sta ca tine-n loc,
Aș ști, silit de mătăsoase brață...
– norocul meu! Noroc!

Să pieri, cântare! Până vin din noapte
Întunecate umbre ce tot cresc!
E prea devreme pentru cânt, și fapt e
Că-n roze-odoare încă nu lucesc,
Mai are ziua loc
Și pentru stihuri, furișări și șoapte
– norocul meu! Noroc!



Traducere Simion Dănilă