iarna se naște din vise grele și nopți albe
uneori vântul scâncește pe afară
alteori se izbește de tot ce întâlnește
dar de cele mai multe ori se joacă cu bărbile copacilor
răsfirându-le, desfrunzindu-le, îndoindu-le

iarnă e când stai absent la fereastră, privind în gol
numărând în gând ciorile și ascultând vaierul vântului știind că afară e frig
să vezi copacii în încremenirea și nemișcarea lor
mușcându-și degetele și plângându-și frunzele moarte
căutând rigolele pe sub mormane de zăpada, cimitir al verdelui

dacă ai putea să te retragi din lume și să privești fără să te doară
ai să observi că oamenii în spaima lor se mișcă haotic
asemeni crengilor unui copac fără rădăcini
și-ai să-înțelegi că lumea-i doar un loc cu bune și cu rele
atâta timp cât poți rămâne la fereastră…