Ploua în vis


Gonit de-un lup hapsân
alerg spre neștiutul hău

mă gândesc
să mă opresc

ca să-mi trag sufletul
și să mai privesc în urmă

dar îl aud în urma mea
gâfâind sinistru

așa că
îmi continui goana

în zare iată
conturul unui arbore imens

a cărui umbră
se-ntinde cât văd cu ochii

și-n timp ce mă apropii
observ că arborele nu-i

doar umbra
imensa-i și adânca-i umbră

care-ncet se schimbă
în întuneric copleșitor

încât fuga mea
devine vis

iar visul meu
o sferă de lumină

din care se-aud
un tropot și-un gâfâit

când tropotul mai pronunțat
când gâfâitul

și dintr-o dată
dispare sfera

și zgomotul izgonitului
și cel al izgonitorului

piere apoi și umbra
odată cu lumina

rămâne doar un gând
ce-și strigă-n van durerea

nimeni nu îl vede
nimeni nu-l aude

apoi un plâns aude gândul
se sperie și tace

dar plânsul se-ntețește
și plouă-n vis și-n realitate

în timp ce soarele zâmbește
copleșit de negri nouri

un gând un vis
și picături de ploaie

ori numai stropi de lacrimi
și hohote de plâns

eu zic că-i vis
și umbra și lumina

și plânsul ca și gândul
și norii-s vis

iar eu alerg
nemaiștiindu-i rostul

în față brațele-s deschise
în spate izgonitorul.