aș vrea să cuprind uneori
liniștea unei toamne
de după umeri
dar migrația păsărilor mă distrage
cu zgomot
când opțiunea mea e tăcerea

mi-aș așeza tâmpla peste pașii tăi
ca pe clapele pianului
să ascult doar în mine
îndepărtarea timpului
până la trezirea din beție
a frunzelor

fiindcă
nu-mi place cum te dedublezi noaptea
într-o absență absolută
de parcă eu aș fi tăcut toată viața
într-un amurg
și tu te-ai fi rupt dintr-o
zare virgină
fără a ști că eu nu am vrut
decât să te port
măcar în gând
sau în sângele meu
ori pe brațele mele învinețite
de brumă
și absenţa ta să mă înveţe
a vorbi definitiv
limba mută a singurătății