Dumnezeu
socotea
Dumnezeu știa la perfecțiune desenul
dar avea o fantezie cumva
să diversifice
și a poruncit
să fie omul cu trei umeri
să aibă unde-și pune capul
omul fără umeri și fără
destule tălpi
apoi a mai poruncit
să fie grija
(un fel de poezie aplicată)
acum
privește din Înalturi și ascultă apatic ecoul
nostalgiei dintâi -
să poruncească să fie omul doar umeri
nenumărați umeri?
să mai ia din versuri și
să le mute pe verso planșei unde stă
perfecțiunea desenului?
nu, acum nu
și astfel apăru perspectiva
mântuirii

pentru asta
a trebuit să fixeze în cuie
singurul Umăr capabil să adăpostească
orice grijă