spre ce Olimp ratat
se prăbușește ora-n mine n-am să știu
desenu-i mort de mult o simți
sau crezi iluzia
pecingine cotropitoare îți curge lumea peste rană

necunoscutul n-are gură
doar foame oarbă

șarpele este cicatricea perfectă
pe toate ispitele reziduale din creier abcesul de vină inoperabil
retează tendoane
a câta oară eclozează un curcubeu în pupilă
scribul și-a uitat menirea s-au uscat ploile-n artere așteptând
scrierea cu majuscule
iată vulnerabil mi-e pasul polizor Dumnezeu
încheietura atingerilor ține balansul
frica de-albastru răsuflă ușor
amintirea genunchilor sămânță

mi-ai necrozat în vene Eli Eli am strigat
iubitule
învăț să mă predau duhului fără de nume iubirii fără vertebre
contempli secundarul
tic-tacul asurzește înțelesul
frigul e armură ochiului prea liber

rup gravitația
pământu-i aripă reciclată
din care am dat văzduhul afară prea curând
târziul inimii să nu mă doară

prin mine curg mai ușor de dinafară m-asiguri permanent
curg agonizez curgând și strig

în haită mă vânează dinții prin lucruri
speli mâinile în sânge
fierbe
descrește ziua ia aminte
să nu-ți apună trupul prea devreme

culoar de zbor celest îți ești de pretutindeni îmbrățișezi uimirea
alb luciul vieții și credința
Olimpul își reneagă zeul zi de zi oricare eu
oricum se vede pipăie miroase
aerul încătușat de ziduri

și râsul tău magnetizat de revelații înnoadă cerul
ară

fără amprenta de om genunea nu-și găsește axa de reproducere