de tine umple-mi calea, să tresară
sub legământ de umbră șoapta toată
în apa toamnei iar metale-noată
sub plumb, acoperiș de frunză-n seară.

e miez destul din coajă să străbată,
ci nunți de moarte-n sensuri înviară
că racle ne petrec în humă rară,
în anotimp cu ploaia-n ochi legată.

prin sâgerări de glie-n stea puțină
sub zodie a străluci funest
zăpezi nădejdea-n giulgiu să conțină.

în gândul alb, atunci, să scrii celest
adeveriri de frumuseți, să țină
simptom de veșnicie-n clipei gest.