mari furtuni
scutură temelia
acestor zile
de sfârșit de septembrie;
în pârgă răutatea.


bărci șnuruite-
visul mrejelor
pline de pește,
pricină-l fac
de clătinare.

castane lovesc
înțepenirea în viclenie
a căpeteniilor;
vârtejuri de frunze
izbesc căpătuiala
de ferestre.

omul-
în rândul animalelor,
din când în când,
se-ntâlnește
c-un dumnezeu impersonal:
„ desigur că,
autosugestia meditației
mărește rezistența
în fața tuturor
adversităților.”


ceața înghite pe rând
sănătoasele tradiții;
din pădurea de gânduri,
un copil iese
plângând:
unde e mama?
unde e tata?