felia de pâine cu gem se ghemuiește lângă cana cu ceai călduț
pe pajiștea din fața cantinei frunzele uscate caută ochiuri de lumină prin iarbă
iar tăcerea încearcă să se strecoare prin geamurile închise

amintirile își târșâie picioarele printre bănci abandonate
bastoanele își trag sufletul rezemând câte o tăcere
și se pare că toamna deja așteaptă la poartă

soarele trage cu ochiul să vadă ce se mai întâmplă prin camere
dar fotoliile își strâng brațele înfrigurate pe sub pleduri uzate, cumva acuzatoare
și-atunci, soarele rușinat își face de lucru strecurându-se după deal

nici anul asta… par a spune ridurile strânse grămadă prin colțuri
guri înghețate mușcă sfielnic feliile cu gem…
cândva eram doar lapte și miere, par a spune ochii obosiți

candva…