Același drum, nicio surpriză.
În gara din orașul meu,
Târându-mi visele-n valiză,
M-așez la rând la un ghișeu:

–Vreau un bilet până departe!
–Departe, unde? –Nici nu știu
Unde-o vrea trenul să mă poarte
Așa departe vreau să fiu!

Acolo unde-n nopți senine
Prin geamul casei larg deschis,
Ea-ntreabă luna despre mine
Și-mi cheamă numele în vis.

Și unde-n zori când se trezește
Gata să-nfrunte-o nouă zi,
Când în oglindă se privește
Îi vine greu a mai zâmbi

Știind că sunt așa departe,
Iar eu, la fel, mă tot frământ:
„Cu cine clipele-și împarte
Și în ce loc pe-acest pământ?”.

Acolo unde gându-mi zboară
Și unde-mi cere inima,
Unde din vis ea îmi coboară
Și eu mă pierd în vis la ea.

–Cine e ea? Are un nume?
–Probabil, are, nu știu. Știți,
E ceea ce-n întreaga lume
Suflet-pereche voi numiți.

Am o valiză-n mâna dreaptă
Și un bilet în buzunar,
Lângă peron un tren m-așteaptă,
Unde mă duce, n-am habar.

Dar știu că va-nghiți distanța
Spre-acel dorit nou început,
În el mi-am pus toată speranța
Și-am pariat tot ce-am avut.

Mă pun la geam, privesc afară,
Mă leagănă prin beznă lin,
Un tren de noapte spre o gară
Dintr-un oraș numit Destin.