A zilei zare după munți pieri,
Învins e codrul greu de liniști grele…
Ci, în curând, iubito, vei veni
Pe țărmul amuțit al veghii mele?

Melodiosul glas oare-n curând
Va rupe așteptarea-nfrigurată?
Și în curând la pieptu-mi tresăltând
Vei fi un foc și o dorință toată?

Plutesc pe ape cețuri lucitoare,
Ușoare ca și voalul tău, stăpână,
E ceasul zânelor! Veni-vei oare
Tu,, dintre zâne cea mai dulce zână?

Ori noaptea, umbra și cu tine-ntru otravă,
Un vis ivit-ați și întors din mers
Și amăgit am fost de-o patimă bolnavă,
Al cărei jar s-a-nmormântat în vers?

1855



Traducere Emil Burlacu