am luat în brațe un coș de gunoi și-am rânjit,
greu de crezut să fim rude
între noi
dăm vina pe must și recolte.

o vom face oricum dar nu și cu ideea
părului tău
blond zgârie zidul sub care cei nenăscuți
pot alege să se-nchine la
zâne,
fiți voi înșivă!

departe de pisica mea
albastră
lumina se pliază cuneiform
ideii de bază:
ori mori pe scenă, ori servești în mulțime.

moartea trăiește!
ne ridică pe noi să pretindă onoare.
momentul cald al cafelei e scos într-o doară
- invazie corticală,
mărturisiri și regrete îmi pun răbdarea
greu la-ncercare,
Dumnezeu a oprit distribuția.

drept răspuns voiam să-mi strâng patul
cu o cheie de șaișpe,

nu știam ce dorință macabră
ne ține în viață.
când vă luați soarta-n mâini aveți grijă la scări:
sunt prea multe!