ceva se oprește. pentru câteva sute de ani,
cordurile ne sunt iar legate cu funii și nu vor porni, nu vor durea
nu ne vom aminti, nu vom ști niciodată de ce.

când le vom privi: mâinile amputate, cutiile de chibrituri cu care am aprins focuri
cărucioarele de la supermarket, medicamentele antipsihotice
pisicile fără zgărzi mestecând whiskas,
plutind în oceanele din fața caselor, vom ști că suntem acasă.

[ sunt la fel ca un copil trist căruia tocmai i s-a cumpărat o jucărie nouă,
mi se spun povești pe care uneori le visez și ele mi se par
tulburătoare, adevărate, mă opresc o clipă în timp,
sunt primul copil cu mitralieră străpungând aerul rece și gol. ]