nu-mi atinge mâna
colțurile zorilor tastează cod unic în arterele mele
aleatoriu deschid portalul spre lume

ca un abur eternitatea mi se usucă pe gene iubite nesărutată

fără tine
cum aș exersa plonjonul perfect în esență unde „eu” n-ar avea contur
palpabil semn ceresc sau boală
primăverile îmi explodează nervuri și vertebre în paginile cărții
comune
fără literele de aur
voi lua doar o gură de materie grea
ca să mă simt bine o clipă
cu o uitare în plus
în pudriera prezentului

opțiunea de-a fi te obligă
(pe orice spiră te-abate vântul dorinței)
să atârni de balamale celești potcoavă norocoasă
ușile spre lucruri banale se pot zidi cu vise
tu vei pătrunde prin toate oricum
o știu prea bine

certitudinea nu-i dă lustru nobiliar prezenței fără credință

degetele au nevoie de lest
gravitația nu se activează ușor
plin de aripi de jur împrejurul unui timp fără pereche
mi-e spaimă de zbor nu o dată
ferestrele deschid un spațiu prea mare
alunecarea pe raze și foamea ce-mi devorează umbrele
o problemă de percepție extrasenzorială
sabia unei stele în măruntaiele unei zile atipice
spintecă identitatea
chirurgical

tu știi când mă picuri pe buze până la ultima picătură de sânge

mă nasc de prea multe ori
gestația e doar o corabie ce taie oceanul în felii subțiri
și ți-l întinde sau nu pe sandwich-ul orei
fermentează în piele un dor subtil de-acasă
comun tuturor
când ești beat de văzduhuri
și virusat de-nsetări

colțurile zorilor își rescriu periodic în oase codul unic

de nu voi uita ochii în tăișul pumnalului
mă voi muta fără de veste
în râsul tuturora

păstrez norii doar ca ingredient unui smoothie de regenerare

nu te-ngrijora iubite
o seară flămândă ne va fi umbrelă magică
de vreme rea

și moarte subită