Îmbătați de iluzie călătorim
pe spatele peștelui.
Mândru, puternic e el pe albastrele valuri.
Uneori ne gândim c-o să-l mâncăm în curând
la o mare sărbătoare.
Dar el nu știe nimic și călătorește fără timp
împreună cu florile din apă.
Până când, până unde?
Vânturi aprige umflă penele pescărușilor.
Stele de mare apar și dispar ca fulgerele înainte de ploaie.
Pe neașteptate, când îl uitasem de tot,
peștele urcă stâncile negre,
dintr-un salt, cu scurtele lui aripi, atinge
steaua pentru care de două mii de ani s-a pregătit.