Ipostaza I
întotdeauna fusese curios în privința direcției
pe care grupul avea să o urmeze…
curiozitatea- o nerăbdare copilărească
alimentându-i frisoanele de ură și pesimism.

depindem de noi înșine, își spunea
și i se părea o normalitate
să devină nesociabil în mod sistematic.

pe ce alt drum al desăvârșirii
putea să apuce?

ningea de câteva zile
iar liniștea se răsucea deasupra
ca într-un spectacol din cirque du soleil
“o inimă de om și-n clopot bate”
își spunea amintindu-și de îndepărtatele
ședințe de partid.




Dacă aș pleca ar fi pentru că…
am nevoie de tine
numai lângă tine reușesc să mă controlez
să fiu un spectacol plăcut vederii
cu gesturi miniaturale gata
să devoreze totul.

un bărbat ce are în somn coșmaruri de copil
o fetișcană care se vede în oglindă femeie.

trebuie să urmăresc lupta de la distanță.
de asta plec,
de asta imi las corpul în urmă – o ofrandă
tuturor luptătorilor din trib


Ipostaza 2
aruncă o privire înăuntru și spune-mi
dacă morții ar fi sfetnici mai buni decât viii!

vei spune că sunt o ființă incompletă
alungită pe masa de lemn din bucătărie
fără vreo influență asupra marilor gânditori.

uite, membrii grupului aprobă din cap
ușor, ușor ne vom câștiga locul în comunitate
și vei vedea că toate se leagă
fără manifestări de brutalitate
fără nebunia unei urechi obosite
intrigate de brusca liniște din atelier.


Chemarea. Ipostaza 3
se spune că doar sufletul
ne poate da contur.
lucrurile nu au nevoie de cuvinte,
trupurile de echilibru.
cu o simplă vorbă poți da lespedea
la o parte.

cheamă-mă…

voi veni spre tine
când timpul nu ne va mai spune nimic
și singura fărădelege va fi nesomnul nostru.
până atunci îmi voi aștepta începutul
ca pe o trăsură ce plutește
deasupra orașului.



Membrii grupului nu cred în superstiții
în ochii tăi răsare cel mai bine soarele
și anotimpurile sunt niște femei
ce îți ies în cale cu găleata plină

membrii grupului nu cred în superstiții
chipul lor mângâie pânza neagră // căptușeala
cea din carne

imaginile acestea pot deturna orice ceremonie
de asta nu ni se permite să fim sincere,
ci doar să pendulăm
în haosul discret al propriei memorii.

ne e dor de o orgie a adevărului
tatuat de lucrători cu nume de astre,
de marii poeți ai secolului trecut,
de femeile ascunse după perdea.

dacă voi reuși să plec
toate simbolurile se vor desface
și eternitatea va fi una comună.



Ipostaza 4
aici nu voi găsi soluția.
suspinul fiecărui membru al grupului
e într-un idiom necunoscut.

somnul - iată dezideratul suprem
voi rămâne albă imaculată
fără să mă poți avea

fragilă ca o păpușă de porțelan
dar plină de mister
forțându-te să explorezi noi teritorii,
să mergi până la capătul lumii,
să faci față batjocurii
cu un zâmbet artificial
ca un experiment de laborator

e frig, să mergem!…mă vei implora



Tonul acesta confesiv
mai presus de toate zvonurile
e imaginea brutală a realității.

poți mâna toate hergheliile la mine în suflet.
va rămâne la fel de gol,
iar tonul acesta confesiv
îi va face pe membrii grupului să râdă

fără îndoială, vocea din depărtare este a ta.

simt

încercarea de a te smulge
de sub puterea ucigătoare a grupului,
lemnul uscat și mirosul înecăcios
cu care ne-am obișnuit,
senzația că cineva e mereu în spate.

mâine oamenii te vor găsi pe stradă
la aceeași oră
recitând versurile preferate
hrănindu-te cu același set de convenții.




Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5
“eu am destule probleme cu membrii grupului”
îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat.

am văzut munții și luna bântuind
deasupra lor.
nimic nu mă sperie, nimic nu mă încîntă.
sunt rece ca interiorul unei țevi de metal.
am chiar același gust.
ca orașul nostru ce refuză picăturile de ploaie
sau un trubadur ce simplifică versurile.

vino cu noi, afară ninge!
femeile pregătesc scuturile
pentru lupta de mâine.
se întâmplă lucruri mărețe
în universul acesta mărunt.

vino cu noi, afară ninge!
ziua de mâine va fi un slalom
printre secunde extrem de periculoase.
vom mușca din nimbul martirilor
ca dintr-o bucată de pâine.

vino cu noi, afară ninge!





Revolta
membrii grupului se simt bine doar în oraș.
în alt mediu sunt nesuferiți
abuzivi ca un joc estetic forțat.
un regiment de bizoni
ce nu respectă nicio regulă.

putem porni împreună vânătoarea.
e ceață, săgețile sunt ascuțite,
toate ritualurile ne dau dreptate.

avem nevoie de un război cu noi înșine,
de o piatră aruncată în oglindă
și lumânări aprinse în cinstea celor căzuți.

toate acestea sunt deosebit de frumoase
un vaiet lung și sfâșietor va fi
refrenul victoriei noastre.

să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii
pentru care ne-am antrenat întreaga viață.




Asta e totul. Ipostaza finală
am fost în grupul marilor visători,
ne-am obișnuit să ordonăm viața celorlalți
răsucindu-ne mai întâi în interior
în căutarea unui simbol profund
să ne justifice actele.

din noi se înalță acum fire de iarbă
și cuvinte de o rotunjime stranie.
toți se înclină în fața unei cete vegetale
fără aspecte dramatice.

sinceritatea pusă pe lama cuțitului.
cuvinte de despărțire și o furie injectând ochii
celor tineri.

asta e totul, suntem prea obosiți
să mai spunem ceva.