Copil, ca Holderlin,
ușor ca o pană, de cearta oamenilor, de dojana lor
mă scapă o pasăre.
Zimții aripei sale îmi atingeau fața.
Când mă ducea în aer, viii, văzându-mă
pe spatele ei, strigau vrăjiți: hei!
Morții, în adâncime căzuți, înviau scoțându-și
capetele din mormânt.
Corăbierul vesel înălța gura să guste vehicolul celest,
mă învăța pe mine mirosul grindinei,
cum să deschid cataramele Pleiadelor și lanțul Orionului
cum centaurul Chiron îl învăța pe Ahile cântatul din lyră.

Vai mie, cine mă mai scapă azi,
în cuib ca în templu să mă întorc fericit?
Vino iar între coastele mele, bucurie celestă!