am crezut de cuviință
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voștri, orbilor
care m-ați ținut strâns de mână
până când am învățat să înțeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
și n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
și femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
și dacă nu m-ați învățat să dorm
v-am ținut grijile în brațe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
și-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât ușorul
ce-ți ridică sufletul spre cer