în miezul vieții
în dimineața unei duminici verzi
am alunecat spre capătul cerului
așteptând un miracol despre care auzisem printre oameni
i se spunea „dragoste”

mă uitam în stânga și-n dreapta
crezând că are formă
ascultam
crezând că are voce

era atâta liniște că nu întâlnisem în toată viața
și era atâta lumină dulce și caldă
încât zâmbetul nu-mi dădea pace

am așteptat „dragostea” până când mi-am dat seama că
ceea ce nu vedeam
ceea ce nu auzeam
dar totuși...
ceea ce liniștea și lumina săgeta în sângele meu
se numea
dragoste